Ninh Binh, pământul care m-a învățat să iubesc.

Codul lucrării: ee4785670c8c41b1a7255028ffcd9431

Unitate: Persoană fizică

Locul creației: Hamlet 7, Xã Khánh Hội, Ninh Bình, Việt Nam

Mi-am petrecut copilăria într-o casă cu acoperiș de paie și pereți de chirpici, unde, în nopțile furtunoase, familia era totul. De fiecare dată când venea o furtună, îi priveam pe părinții mei agățându-se fiecare de un stâlp care susținea casa, de teamă că se va prăbuși. Eu și cei trei frați ai mei eram puși într-un coș mare, acoperiți cu un impermeabil și împinși sub pat - cel mai sigur loc. După furtuni veneau inundațiile, iar părinții mei erau dureroși și îi mâncau picioarele din cauza apei. Eu și cei trei frați ai mei eram puși pe o masă înaltă în mijlocul casei, înconjurați de apă, iar toată ziua singura noastră treabă era să alungăm rațele pentru a le împiedica să ciugulească pereții. În acea vreme, un vis a început să încolțească în inima mea tânără: „Dacă aș fi Mị Châu, fiica celui de-al optsprezecelea rege Hùng Vương, m-aș căsători cu Thủy Tinh ca să nu mai fie furtuni, tunete sau inundații, iar părinții mei și sătenii să nu mai fie nevoiți să sufere...” Acum, ca adultă, știu că acest vis nu trebuie să se împlinească. Nu pentru că furtunile s-au oprit, ci pentru că am găsit o putere chiar mai mare decât Apa: puterea bunătății umane. Indiferent cât de puternice sunt furtunile, ele nu pot îneca bunătatea umană; în mijlocul tuturor acestora, ea întărește legăturile, „când un cal suferă, întreaga turmă suferă”. Când mă gândesc la acele zile furtunoase, nu mai simt durere, ci doar fericire și mândrie. Fericire pentru că am avut o copilărie protejată, crescând în dragoste, și mândrie pentru că sângele Lac Hong din inima mea m-a învățat cum să transform furtunile în puterea bunătății umane.