Ninh Binh, țara care m-a învățat să iubesc.

Codul lucrării: ab0e4acada934eb2865a8ed5903a941e

Unitate: Persoană fizică

Locul creației: Hamlet 7, Xã Khánh Hội, Ninh Bình, Việt Nam

Copilăria mea a fost asociată cu o casă cu acoperiș de paie și pereți de lut, unde în nopțile furtunoase, familia era totul. De fiecare dată când venea o furtună, îi vedeam pe părinții mei, fiecare dintre ei îmbrățișând un stâlp pentru a susține casa de teamă să nu se prăbușească. Eu și cei trei frați ai mei eram puși într-un coș, acoperiți cu pelerine de ploaie și împinși sub pat, acela era cel mai sigur loc. După furtună, a fost o inundație, picioarele părinților mei au fost mâncate de apă, atât dureroase, cât și mâncărimi. Eu și cei trei frați ai mei eram așezați pe o masă înaltă în mijlocul casei, înconjurați de apă și toată ziua singurul lucru pe care trebuia să-l facem era să alungăm rațele de la ciugulirea pereților casei. În acel moment, în sufletul meu de copil, s-a aprins un vis: „Dacă aș fi Mi Nuong, fiica celui de-al optsprezecelea rege Hung, m-aș căsători cu Thuy Tinh ca să nu mai fie furtuni, tunete, inundații, părinții mei și sătenii să nu mai fie nevoiți să sufere...”. Acum, ca adult, știu că acel vis nu trebuie să se împlinească. Nu pentru că furtunile au încetat să mai vină, ci pentru că am descoperit o putere mai mare decât Thuy Tinh: aceasta este puterea iubirii umane. Indiferent cât de puternice sunt furtunile, ele nu pot îneca iubirea umană, în mijlocul lor devin și mai conectate, „când un cal suferă, tot grajdul se oprește din mâncat”. Când mă gândesc la acele zile furtunoase, nu mai simt durere, ci doar fericire și mândrie. Fericită pentru că am avut o copilărie protejată, am crescut în dragoste și mândră pentru că sângele Lac Hong din inima mea m-a învățat cum să transform furtunile în puterea iubirii umane.